15 October 2017

Aproape un an

Şi nu chiar, de când am scris ultima oară aici. Am citit mult, dar nu suficient, cumva trăind cu impresia că prea puţin mai poţi îngrămădi între ore, zile şi şăptămâni discuţii despre cărţi şi, totodată, dorindu-mi să fac asta din ce în ce mai mult. Însă zilele trec, au un ritm al lor pe care îl cunoaştem cu toţii atât de bine, doar să te închizi într-o cameră, să tragi jaluzelele şi să te prefaci că-i toamnă, mereu toamnă, şi că tu eşti în concediu, mereu în concediu. Timpul preţios, destinat doar nouă, liber, cum ne place să-l îndulcim, trebuie extras, presat, stors întocmai ca o lămâie deasupra ceaiului fierbinte de roiniţă. Vor exista zile în care vom face atât de multe, vor exista şi zile în care nu vom face mai nimic. Însă ne formează cu adevărat numai zilele pe care le umplem nu cu nimicuri, ci cu lucrurile care ne sunt cele mai apropiate sufleteşte, diferite penru fiecare dintre noi. Zilele acestea trec între rândurile lui Ali Smith şi gândurile lui Saint-Exupery. Se simte că e toamnă şi nici n-a trebuit să trag jaluzelele.

03 February 2017

călătorie spre adâncul inimii


cineva spunea că trebuie să păstrăm câteva procente. mi-a amintit de rezultatele slabe pe care le-am obţinut dintotdeauna la matematică. geometria, sigur, acolo era o altă poveste, fiindcă te ajuta să te orientezi în spaţiu, dar mai ales să te sprijini de lucruri în loc de oameni.
câteva zâmbete greu de egalat din care îşi ia fiecare procentul dorit. cu ele mergem mai departe, cât mai departe, călătorind către centrul pământului.
din hectarele pe care le cultivăm în neştiinţă, fiecare păstrează ce crede că poate salva pentru totdeauna. îl ascult pe omul acesta şi parcă vrea să zboare. dar pentru asta e util să cunoşti, din nou, puţină geometrie. să ştii când se termină lumea şi începe cerul.

01 February 2017

Hanibal

Nimeni n-avea ceea ce el avea
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.
Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s-auzea în lună, şi
nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.
Şi n-au învins.

Eugen Jebeleanu, "Hanibal"

27 May 2016

Zilele acestea



Cu cât scrii mai mult, cu atât gândurile tale sunt mai sincere cu tine. Cu condiția, desigur, să fii atent la fiecare cuvânt pe care îl pui pe hârtie, să știi că e al tău, că e un cuvânt care te salvează și nu te trădează. Fiindcă riști, la final de pagini, să descoperi că povestea nu e a ta, că e una scrisă pe de rost, învățată din alte cărți, din frici, scrisă cu greșeli. Fiecare cuvânt trebuie, așadar, să fie al tău și să fie sincer pentru a ajunge la finalul poveștii de care să fii mândru.

Zilele acestea sunt cele din urmă de primăvară. O primăvară falsă, una care ne-a făcut să credem că vom avea, până la urmă, parte de o lună de mai cu cireșe și tei înfloriți. Ne-a ocolit, iar noi am așteptat, cuminți, o minune.

Dar ce descoperiri mici nu se fac la adăpostul caselor, pe vreme ploioasă. Și ce plimbări nu poți face, totuși, când ultimele picături se scutură din nori. Și cum te poți întoarce spre tine, convins că vei putea, într-un final, să-ți scrii povestea.

25 January 2016

Cărți noi, idei noi, liste noi

Iar munca aceea care împlinește. Weekend lung și blând și bun. Și ore de lectură care n-au ajuns. Și munca pentru un interviu care trebuie terminat astăzi. Și nou articol aici. Și-un fel de plăcere de-a mă trezi din nou dimineața, de-a ajunge acolo unde trebuie să fiu.


With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare