....un tramvai in ceata...

Picaturile de ploaie stergeau praful lasand brazde ca pe chipul unei batrane care a vazut prea multe... Nimic nu ii putea alunga tristetea, desi in urma cu doar cateva ore fusese fericita... atat de fericita! Poate ca bucuria care ii inundase sufletul fusese menita de la bun inceput sa dispara, dar nu isi daduse seama. Suferi atunci cand vezi doar ceea ce vrei. Acum ar fi vrut sa dea timpul inapoi, sa traiasca din nou clipele acelea frumoase, dar sa nu mai faca aceleasi greseli. Oare de ce niciodata nu ne impacam cu ideea ca timpul este ireversibil?!... Plangea incetisor, ascunzandu-si lacrimile. In dreapta, o doamna intoarsa de la serviciu o privea pe furis. O sageta cu privirea. Nu vroia mila nimanui. Nu avea nevoie de asa ceva. Isi intoarse fata catre geamul murdar, fiindu-i sila sa isi lipeasca fruntea de peretele de gheata murdar si rece. Si pana la urma de ce sa planga? Poate ca nici nu merita lacrimile ei. Poate ca nici nu se gandea la ea.
Cu siguranta nu se gandea la ea. Ascuns intre patru pereti reci, strangand in brate o straina, un chip obosit isi ascundea fata in perna. In acest timp, un tramvai se pierdea in ceata ducand cu el ultimii calatori...