Nepriceputeanu

Nu pricep. Pur si simplu. Nu inteleg, ce vrei sa fac?! Nu inteleg cum reusesti tu. Nu inteleg de unde atata fals, de unde atata prefacatorie (ce cuvant urat!), de unde atata nepasare. Si vreau si eu. Vreau si eu sa fiu la fel, vreau si eu sa pot sa nu simt. (ce urat ca vreau sa devin o ignoranta!) Dar uite, aici este problema. Nu pot. Nu pot sa te mint, dar mai ales nu pot sa ma mint. Si totusi, reusesc sa ma amagesc. Macar atat, nu? Dar numai atat. Oricum, si amagirea asta vine tot din ideea ca speranta moare ultima. Uneori chiar speram ca moare ultima sau poate ca nu o sa moara niciodata (exista si astfel de optimisti!).
Nu a murit speranta, dar s-a pierdut ceva. Nu stiu ce... stiu doar ca imi pare rau ca nu mai exista, desi poate e cel mai bine. Si daca acolo sus nu s-a urzit un plan special pentru mine, inseamna ca depinde de mine sa fac unul mai bun. Inseamna ca de data asta... n-a fost sa fie.
Intr-o buna zi o sa devin si eu lenesa si nu o sa mai caut.