Je m'en fiche...!

Merde, je te dis! E aproape imposibil sa fie totul cum vrem noi. Aproape ca nici nu imi pasa daca mi-as derula viata inainte. Nu-mi pasa ca as pierde un an din viata, nu-mi pasa ca nu as mai sti ce ai facut "in ultima vreme". Tarmul e inca departe, dar e acolo, il vad disparand si aparand la intervale scurte de timp. Inotand spre el, obosesc si uneori aproape ca ma inec, dar un val urias ma poarta mai departe si ma arunca mai aproape de nisip.
Acum simt ca ma inec. Nu mai am aer. As vrea sa fiu in afara societatii, sa fiu invizibila si nimeni sa nu stie de mine. Am obosit sa imi dau seama ca unii nu imi sunt prieteni, am obosit sa incerc sa uit, am obosit sa tot iert. Si stiu totusi ca asta mi-e firea si ca voi fi aceeasi pentru tot restul vietii.
Dezamagirile vin din partea celor dragi. Frustrarile vin din partea necunoscutilor.
Ma simt ca omul lui Escher-captiva intr-o camera ce pare sa se micsoreze treptat.
Ma intorc la lucru. Fara chef si fara a-i intelege sensul, ma supun si ma alatur oamenilor care traiesc intr-o continua asteptare. De asta spuneam ca nu m-ar deranja sa apas pe Fast Forward.