22 May 2009

Vorba lungă, bucuria bloggerului

Unii îşi iau vacanţă după o perioadă mai grea. Verde Ursuz îşi ia o depresie. Nici n-am ştiu că vine odată cu liniştea. (Vă scriu din Piaţa Revoluţiei. Din soare, din foarte mult soare. Nu m-a deranjat niciodată să stau la soare). În tot acest timp m-am concentrat asupra problemelor. Nu mai vedeam nimic dincolo de ele, nu îmi făceam planuri, pe scurt, îmi ocupau tot timpul şi fiecare colţişor al minţii şi aşa destul de ursuză. Iar apoi, după ce s-au rezolvat toate, m-am trezit obosită şi fără un program anume. Nu mai trebuie să fiu nicăieri la nicio oră. Deodată au dispărut foarte mulţi oameni. Deodată nu am mai ştiut ce să fac cu mine. Nu m-am gândit că asta e, că m-am jucat prea mult în tot acest timp, că niciodată nu am luat lucrurile în serios. Aş vrea să ştiu unde greşesc, dacă greşesc, dacă depinde sau nu de mine, dacă nu cumva îmi bat capul degeaba şi nu e nimic de făcut. Ştiu atât de puţin. Sunt oameni de aceeaşi vârstă cu mine care ştiu atât de multe...
De ziua mea de naştere am întrebat o colegă în ce dată suntem. Niciodată nu am simţit atât de puţin că e ziua mea. O să urmez sfatul unui prieten şi o să fac ordine şi curăţenie deplină. Nu vreau să mai cunosc pe nimeni. E timpul ca alţii să îşi dorească să mă cunoască. De mâine, dragilor, unii dintre cei care au intrat în viaţa mea şi au lăsat urme care seamănă mai mult sau mai puţin cu cercurile lăsate de pahare pe mobila lăcuită, nu vor mai auzi de mine. Pentru că ţin la ceea ce ofer, pentru că ofer încredere şi primesc tăcere. Pentru că nu îţi dai seama de ceea ce ai lângă tine decât atunci când acel ceva dispare. M-am săturat să mi se spună că sunt o fiinţă de treabă. E ca şi cum ai spune că un tablou e drăguţ, te face să zâmbeşti de câte ori te uiţi la el, dar din când în când îl uiţi cu săptămânile şi laşi să se aşeze praful peste el. (Piaţa Revoluţiei mă inspiră mai mult decât aş fi crezut. M-am oprit să beau o cafea fierbinte, în soare, în drumul spre BCU). Cum nu am (şi nu am avut niciodată) un fir logic al gândurilor, o să scriu mare şi clar ce am mai spus şi altă dată: merit mai mult. Culmea e că depinde de mine. Sau aşa cred. Doar că nu mai vreau să încerc să demonstrez acest lucru.
Mi s-a întâmplat să simt că nu reuşesc să fac suficient de mult, că nu sunt suficient de bună alături de un om care nu era nici pe jumătate (o spun cu toată modestia şi obiectivitatea) la fel de inteligent sau măcar amuzant. Nu mi-am ascuns niciodată sentimentele şi nu m-am prefăcut niciodată că ţin la cineva mai mult decât ţineam în realitate. Am pus capăt imediat tuturor relaţiilor în momentul în care îmi dădeam seama că nu mai simt nimic pentru omul respectiv. Răsplata a fost o mare minciună: o persoană (acum, din fericire, total nesemnificativă) care nu ştia ce vrea, care nu a avut niciodată curajul să dea cărţile pe faţă. Mă cunoaşteţi deja destul de bine ca să vă daţi seama că nu îmi plac ipocriţii. Am încheiat, tot eu, şi această poveste (cu greu poate fi numită relaţie; a fost o pierdere de timp). Am învăţat însă şi mai mult cum nu trebuie să fiu. Şi sunt, în continuare, sinceră atunci când vine vorba de sentimente. Dacă apreciază cineva acest lucru? So far, so no one. Am rănit de trei ori, trei oameni diferiţi în perioade diferite. Oameni care s-au îndrăgostit de mine fără ca eu să am timp să mă îndrăgostesc la fel de mult. Nu ţinem niciodată la celălalt în egală măsură. În momentul în care am spus lucrurilor pe nume, nimic nu a mai fost frumos. Eu eram însă cu conştiinţa împăcată. Ei erau liberi să găsească pe cineva care să îi iubească aşa cum toţi merităm, dar nu îsi dădeau seama. No hard feelings was it? Resentimentele rămân, orice ai face.
(Câteva rândunele desenează cercuri din ce în ce mai mici. Pe fundal sunt nori albi cu margini argintii. Cred că o să încep să colecţionez nori. S-ar putea să plouă. Am dedus asta din zborul rândunelelor, fireşte. Şi uneori ştiu dacă o să ningă sau nu după croncănitul ciorilor. But who cares about that anyway?!).
M-am gândit la un joc în timp ce veneam încoace. Să facem nişte lucruri nebuneşti din când în când. Încă nu am pus la punct toate detaliile, dar o să vă anunţ când va sosi momentul. În metrou scriu mereu câte un început de roman. Poate ar trebui să scriu un roman al începuturilor fără sfârşit.
Nu îmi plac oamenii care nu spun lucrurilor pe nume. Care se tem de urmările propriilor cuvinte. Care nu vor să îşi asume responsabilitatea. Eu înţeleg ori de câte ori cineva vrea să mă invite la o cafea, dar mă întreabă doar ce planuri am a doua zi şi apoi încep să îmi vorbească de ultimul film văzut. Lăsaţi-mă pe mine să decid whether I want to drink that coffee with you or not. Şi nu mă refer doar la mine. Dacă vreţi să cunoaşteţi pe cineva mai bine, nu aşteptaţi zece ani. Nu aveţi nimic de pierdut. Prietenia? Dacă un om fuge de voi după ce vă declaraţi sentimentele înseamnă că nu ţinea neapărat să vă aibă ca prieten. Prin urmare, nu pierdeţi absolut nimic. În schimb, veţi vedea totul mult mai clar. It is that simple!
(S-a înnorat de-a binelea. V-am spus eu că s-ar putea să plouă. Cafeaua nu a fost prea grozavă. Poate ar trebui să mă duc totuşi la BCU).
E un post foarte sincer, daţi-i aprecierea pe care o merită şi nu uitaţi, fiţi cât se poate de sinceri pentru că suntem oricum pe cale de dispariţie. Numai bine şi sper să nu vă prindă ploaia.

Later edit in the evening: A plouat într-adevăr, dar numai pe alocuri. :p

4 comments:

  1. Anonymous00:12

    pentru mine a fost bine sa nu fie spuse lucrurile pe nume de la inceput. inceputul fiind un an intreg. uneori nu esti pregatit pentru ceea ce are celalalt de zis. si atunci, e o varianta si traiul in incertitudine si in asteptare.
    asta asa, ca o alternativa la ceea ce spuneai tu

    ReplyDelete
  2. Anonymous21:06

    nr tau este acelasi? 075224........eu am trimis un msg la 1.24.noaptea..recunosc k am fost nesi si nu am mai sunat..dar am avt o zi grea,(stiu stiu nu am nici o scuza)dar dupa ce am citit m-am simtit si eu cu musca pe caciula..pup

    ReplyDelete
  3. Nu trebuie sa te simti astfel pentru ca acest post este cu totul si cu totul despre altceva si despre alte persoane. :)

    ReplyDelete
  4. @aproapealb: "traiul in incertitudine si in asteptare"... Nu pot sa traiesc in incertitudine, tocmai, mi s-ar parea ca nu traiesc sau ca traiesc aceeasi zi la nesfarsit in loc sa caut ceva mai bun.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare