am călcat în picioare noiembrie

nopţile s-au adunat într-o nesfârşită călătorie către nicăieri. treptat, am început să alunecăm în întunericul rece al lui noiembrie, către noi, către nimic, îmbrăţişaţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată, trişti şi obosiţi, ducând în spate propria existenţă, din zi în zi mai apăsătoare. cu zâmbete false, cu priviri care nu mai spun nimic, cu vorbe care încep să doară, îmbrăţişând noiembrie. nimic nu mai contează pentru noi, nimic nu mai contează pentru nimeni. înfriguraţi, privim cu teamă nesfârşită zecile de necunoscuţi. sunt ca noi, se plimbă călcând noiembrie în picioare, îmbrăcaţi doar cu propriile temeri, şi se face frig, din ce în ce mai frig.