I could fly a zillion miles with you. Or not.

Asculta KCRW la 00:08. Îşi făcuse două ceşti de ceai, una cu ceai verde, alta cu ceai roşu. Doar aşa, ca să fie sigură că nu scrie din nou mizerii. Yusuf Islam începu să-i cânte de dor. Asta-i lipsea. Chiar, ce-i lipsea? Îi era somn, dar ceaiul verde, cu infuzorul uitat zece minute în cană, avea să-i redea energia. Nu şi ce-i lipsea. I se terminase totuşi ceaiul verde. Şi banii, îi putea număra dintr-o privire. Ieri s-au dus pe o carte, dar ce vânzător simpatic şi zâmbitor. Îşi aminti că şi ultima dată fusese foarte amabil cu ea. Îi plăcuse încă de atunci. Dar el zâmbeşte tuturor. Oare? Poate la un moment dat oboseşte, nu are cum să zâmbească toată ziua. Să-l invite la o cafea. O, Doamne. Să-l invite la o cafea? Asta înseamnă să nu mai calce niciodată prin librărie în caz că refuză. Librăria sau librarul? Alege.

Lokua Kanza îi cânta şi mai de dor. Ce oră o fi la americani acum? Îi fu prea lene să calculeze. Cu siguranţă zi, se gândi. Altfel nu ar fi fost muzica aceasta. Nimic nu o mai inspiră. Să nu uite de ceai. Ori e prea amar, ori prea rece. N-are curaj, oricum. Sigur nu are curaj. Ar trebui să pună un pariu stupid cu cineva. Aşa funcţionează, ce ambiţie de copil. Ba nu, o să meargă din nou acolo şi dacă el o să fie la fel de amabil, o să-l invite la o cafea. Asta doar dacă o să-i stea bine părul în ziua respectivă. Ei, nu lui. El cu siguranţă arată bine la orice oră şi în orice zi. M.I.A cu Rye Rye la KWRC. Fata asta e peste tot.

Puţin SATC ca să trăiască în NY pentru 40 de minute, dar ca să adoarmă cu capul pe o pernă din Bucureşti.