capulsuspuideurs

e un soi de încredere izvorâtă din neîncredere. certitudinile mici s-au luat de mână şi mi-au şoptit că pot. nu-mi mai fac griji pentru lucrurile mărunte. şi toate sunt, în realitate, mărunte. sunt ca un melc. aşa mă mişc. deşi n-ai spune. mai ales că în viaţa de zi cu zi termin toate lucrurile la timp.

m-am trezit târziu, la opt şi ceva. nu-mi ajung dimineţile dacă nu-mi încep ziua la 7. o să fiu la muncă la 9. asta mi-am propus astăzi. astăzi când am simţit pentru prima oară, chiar dacă afară e frig, primul vânt de primăvară. poate o schimbare imperceptibilă pentru mulţi dintre noi. cine stă să mai simtă vântul? ne ferim doar chipul de praf. dar era un vânt cald. abia se simţea, dar nu mi-a scăpat. asta-mi reaminteşte că sunt un om al lucrurilor mărunte, al amintirilor minuscule, al firelor de iarbă din copilărie pe care mi le amintesc perfect, al jocurilor cu pietre, al tufelor mici de păpădie, sunt un om al bălţilor din trotuar, al mirosului care rămâne în aer după o ploaie de vară. mi le amintesc perfect pe toate. cumva, poate această desprindere de acel loc a însemnat tocmai încercarea mea (şi reuşita) de a păstra intacte nişte imagini fragmentate, nişte secunde irecuperabile, dar perfect întipărite într-o memorie care altminteri nu ştie niciodată ce s-a petrecut cu doar o zi înainte.

şi-acum despre oameni. despre renunţare. o perioadă scurtă de timp m-a învăţat că instinctul, atunci când vine vorba de oameni, nu mai înseamnă astăzi nimic. disimulăm cu atâta pricepere plăcerea de a ne petrece timpul cu ceilalţi încât i-am putea păcăli chiar şi pe cei mai fini psihologi. aşa că e firesc să nu mai aştept nimic de la oameni. să cred că pot cunoaşte cu adevărat un om abia peste mult timp şi să nu mai am uneori impresia că am descoperit o persoană care să-mi fie pe plac. încrederea se câştigă mai greu şi, cu siguranţă, în unele situaţii acest entuziasm pierdut îmi va dăuna, dar mă va feri, pe de altă parte, de o accentuare a acestui sentiment de separare voită de ceilalţi.

despre cafea. în cantităţi nerezonabile, într-o ceaşcă de dimensiuni fantasmagorice, în fiecare dimineaţă şi seară.

au mai rămas trei cărţi lângă pat pe care nu reuşesc să le termin. dar e vreme. poate azi.

despre lucrurile mărunte v-am povestit deja.