de-a valma

calc pe un teren nisipos. nemultumitului chiar i se ia darul. certitudinile se transforma in incertitudini. sfaturile se transforma in "chiar nu stiu ce sa-ti spun". te trezesti singur, pentru a mia oara. nu indraznesc sa mai cer, sa mai intreb, sa mai vreau. e un timp al meu, e o viata a mea pe care alti oameni au inceput in ultima vreme sa o mestece cu dinti de capcaun dupa bunul plac. iar eu ii las in timp ce mi se pare ca ma scufund din nou si ca imi dispar ultimele farame de speranta si energie.

as vrea sa existe un punct de sprijin exterior, dar stiu ca tot in mine va trebui sa gasesc raspunsul. trebuie sa ma eliberez. trebuie sa indraznesc sa renunt la anumite situatii, pentru a trai lucruri noi. si trebuie sa cer mai mult, pentru a primi mai mult.

ieri am terminat oficial programul de master. proiectele pentru vara aceasta par sa fie date la o parte tocmai de aceasta deznadejde care si-a aratat din plin coltii in ultimele trei zile. ma intreb ce merit si ce nu merit si nu stiu ce sa-mi raspund. pana la urma, nu tine totul doar de haos, ci de modul in care actionam noi. mi se pare ca cineva a urzit un plan ironic. sau poate e doar un mod indirect prin care viata imi arata ca a sosit vremea sa pornesc pe alte drumuri.