there's one track to this dance

n-aş fi crezut că tocmai despre cele mai frumoase lucruri din lume nu-ţi mai vine să scrii. poate pentru că tocmai pe acelea vrei să le ţii numai pentru tine. pentru că nu vrei să consumi nimic, să arunci nimic în gol, să laşi jumătate de inimă dezgolită ca şi cum nu ar însemna nimic, să analizezi când, în realitate, nu e nimic de analizat, ci doar de simţit. să conştientizezi mereu cât de mult te bucuri de prezent şi cât de şters pare trecutul şi cât de aici este acum viitorul pe care mereu ţi-l imaginai. nu e bine să ne dorim lucruri fixe, contururi clare, tipare care nu sunt ale noastre.

e bine doar să ştim ce vrem, e bine să ne ascultăm cu adevărat, e bine să ştim ce ne face fericiţi, e bine să nu acceptăm să fim nefericiţi, e bine să ştim că nefericirea nu ne alimentează vreo nevoie ascunsă, e bine să ştim cine suntem şi să luăm decizii. am cunoscut puţini oameni în viaţă care se ţin de decizii. suferi când le iei, dar apoi îţi trece şi, cu fiecare decizie pe care o iei, o să vezi că devine din ce în ce mai uşor. şi creşti, devii mult mai puternic şi găseşti fericirea în tine. şi-abia atunci poţi să o împarţi cu o mie de oameni sau doar cu unul, dar cu adevărat. atunci o să ai resurse nelimitate să spui şi altora să ia decizii. am cunoscut puţini oameni în viaţă obişnuiţi să ia decizii şi să se ţină de ele şi nu erau fericiţi. când ceva nu merge într-un fel, încearcă un alt drum.

şi-am mai descoperit că e mult mai frumos să primeşti cadou o periuţă de dinţi albastră atunci când nu te-aştepţi şi când eşti deja mulţumit cu tot ceea ce eşti şi tot ceea ce primeşti.