Transcendental, duminical. Cerşetorul de cafea - Emil Brumaru

"Aşa cum se întâmplă cu linguriţele lăsate banal, după ce ai lins şerbetul de pe ele, în apa unui pahar: se frâng delicios întru candoarea legilor fizicii! Chestia-i însă că se frâng!"

"E bine, e liniştitor să ai cărţi enorme despre fructe. Visez o enciclopedie vastă despre mărar."

"Îmi place, dimineaţa, cum mă scol şi-mi fac o ceaşcă mare de teracotă cu cafea, fără a vedea oameni, să intru în lectură. Dacă zăresc cumva pe tăică-meu, s-a dus dracului tot farmecul. Nevasta mi-o acopăr c-o pătură."

 (Cerşetorul de cafea-E. Brumaru)

În noaptea de Anul Nou am primit două cărţi de Emil Brumaru deoarece, prieten atent prin definiţie şi, cel mai probabil, încă de la naştere, cineva ştia că râvnesc (şi râvneam chiar şi-n post) la cuvintele pe care le-am mai întâlnit, atât de delicios ale limbii române doar la Mircea Horia Simionescu.

E drept că pe una am pierdut-o în vâltoarea entuziasmului îndesat în paharele de şampanie turnată cu ocazia începutului pe care îl luăm, aşa cum am citit recent,tot în Cerşetorul de cafea, de unde s-au sfârşit celelalte. Prea mare opera lui şi prea semnificativă ca să nu o apreciem din copertă-n copertă şi ca să nu-l vânăm pe autor, încă în viaţă, să nu-i sorbim cuvintele din timpul întâlnirilor la care participă. La fel de drept e că acum încă o căutăm, înfriguraţi, pe sub canapele şi biblioteci, sperând că nimeni (şi totuşi, ce speranţă!) n-a furat o carte în noaptea aceea (deşi cum ar fi să începi anul cu o dorinţă atât de puternică de a citi?).

Duminicile nu le pot petrece în pat. Nu pot prelungi, în realitate, niciuna dintre dimineţi. Şi chiar dacă mi-aş dori să sacrific o dimineaţă de miercuri şi să-mi imaginez că nimeni nu o să-mi observe lipsa, cu dimineţile de duminică nu mă pot comporta cu lene. Mi-e milă, mi-e că le sacrific, că le mototolesc şi le-arunc cât colo când ele îmi oferă, în schimb, posibilitatea unei cafele perfecte, un mic dejun de o jumătate de oră şi multe ore în linişte şi-n haine comode până la întâlnirea cu primii oameni. Să le dau, aşadar, pe câteva ore de somn chinuit?

Niciodată. Cam atât, revin la lectură. Nu-mi pot sacrifica dimineţile nici in faţa calculatorului.

a few seconds later edit: şi ca dovadă că începutul de an are o anumită influenţă, am mai primit, în timpul săptămânii, încă 3 cărţi.

şi-ar mai trebui (poate că ăsta trebuia să fie, de fapt, începutul) să-i spun lui octavian că nu pot citi cărţile de la ele şi să-l rog (pentru că ştiu că mărinimia lui cunoaşte limite foarte îndepărtate în spaţiu) să mi le trimită din nou, în alt format.