TU NU STII, DAR EU STIU

a fost o perioada de liniste, a fost o perioada de neincredere. acum imi amortesc mainile de la pastile, dar ma adoarme o fericire pe care o redescopar incet dupa ce, in ultima vreme, am impins-o adanc, inapoi, nici eu nu stiu unde.

imi place sa iubesc. imi place sentimentul asta de iubire pe care-l ai pentru oameni si pentru senzatii, nu pentru dependente. imi place sa iubesc momente si nu planuri viitoare. nu pot decat sa fiu recunoscatoare acelui moment din viata in care am inteles cat rau ne putem face daca nu ne concentram asupra prezentului si asupra propriei fericiri.

imi place sa stiu ca pot iubi pentru frumusetea sentimentului. ca ma pot desprinde de oameni cand si ei vor sa se desprinda de mine. ca nu ma mai leg de ceea ce nu pot controla, de ceea ce, implicit, ne face nefericiti.

nu ma pot gandi decat ca am inteles ca te poti privi cu alti ochi dimineata. ca sentimentele bune ne fac pe toti mai frumosi. ca daca te incrunti, putini oameni iti vor zambi inapoi. nu stiu si nu-mi permit sa fiu altfel decat cum sunt acum. nu pot sa incerc sa merg spre mai bine dupa ce am inteles cat de rau era raul in care ma adanceam de la o zi la alta.

un rau pe care-l creezi cand alegi sa nu mai vezi ca langa tine sunt oameni buni si oameni pe care ii poti iubi din toata inima. si ca ii poti iubi si mai mult atunci cand nu mai astepti de la ei lucruri pe care nu ti le pot oferi.

nu stiu cum sa iau alte decizii si nu stiu cum sa fiu altfel dupa ce viata mea s-a schimbat in bine dupa doar cateva cuvinte. nu reusesc mereu sa pastrez acest echilibru, dar am invatat ca astfel de momente sunt firesti.

mi le repet pentru ca nu stiu in ce altceva sa cred decat in bine.