 |
| FREJA BEHA |
mi-a fost odata frica de tot, apoi nu mi-a mai fost frica de nimic. am ingropat atunci tot ce era de ingropat si-acum doar uneori mi se mai face si mie frica de frica altora. in general insa, nu-mi mai place sa scriu despre frica.
parca ma consum prin scris, prin nesomn si parca incep sa cresc prin oameni atunci cand nimeni nu-si mai asterne pe masa nefericirea hranita de peste o mie de ani cu suferinte peste care nu mai vrem nici in ruptul capului sa trecem.
sunt la suprafata apei, ce bine ca am invatat sa inot singura. ce bine ca intr-adevar inotul nu se uita niciodata.
vad mai limpede ca niciodata ca uneori e bine sa nu mai vorbesti despre lucruri, sa nu le analizezi, ci sa le traiesti pur si simplu.
nu mai exista sfarsituri acolo unde vezi mereu un nou incepu. sau: nu mai exista sfarsituri pentru ca vezi peste tot un nou inceput. cred insa ca pentru mine intotdeauna sfarsiturile (uneori, timpurii) au fost mereu eliberatoare.
nici nu stiu acum sa fiu altfel sau sa mai dau inapoi de la altceva. imi pun palmele pe urechi atunci cand altcineva crede ca stie mai bine. imi soptesc I KNOW BETTER SHHH.
si cam atat.
morala asta e: intr-o mare de ganduri care nu-ti apartin, fa-ti neaparat timp sa stai numai cu tine si sa te asculti. YOU KNOW BETTER. SHH.
No comments:
Post a Comment