vedere spre un parc de metal

în bucătărie am pregătit sute de cafele
pentru un el, o ea, pentru ei,
pentru un el care bea cafeaua doar pe jumătate,
pentru o ea care o bea până nu mai rămânea decât zaţul,
am stins luminile,
am mers la culcare,
ne-am trezit buimaci, alţii.
am tras draperiile să se facă brusc dimineaţă,
în casă era uneori îngrozitor de frig,
mobila n-a stat niciodată la locul ei,
nici măcar acum,
în noaptea dintre ani,
lucrurile nemişcate nu par să stea locului.
am vorbit mult, cel mai adesea fără să ajungă nimeni la nicio concluzie
ca dovadă că vorbalungăsărăciaomului.
mi-au îngheţat tălpile pe pardoseli reci de tot
sau pe un parchet ascuns sub praf şi amintiri care vor rămâne întotdeauna străine
- să nu vorbeşti niciodată cu străinii -
am vorbit mult cu străinii,
din toate zilele îmi amintesc parcă mult mai multe decât au existat,
motiv pentru care nu mai stau să le număr,
cert este că acum
n-am habar despre ce-aş putea să scriu,
dar am citit undeva că doar proştii se grăbesc să tragă mereu concluzii
- oare aşa să fie? -
să ne grăbim deci încet şi să credem
în noi.