that perfect imperfection

intr-o lume perfecta, atat de imperfecta, camerele nu sunt in intregime albe, plantele nu sunt in intregime verzi si uneori poti face desene in praful de pe masa, mai ales cand te intorci dintr-o calatorie de cateva zile si-ti lasi bagajul pe jumatate desfacut, in mijlocul camerei, pana la jumatatea zilei. ocazional, scoti de acolo tricouri si camasi pe care n-ai apucat sa le porti cat ai fost plecat.

unele plante se usuca si aragazul tau nu e intotdeauna curat. alteori intarzii si cate o jumatate de ora, chiar daca de obicei iti place sa ajungi la timp. intr-o lume perfecta, perfect de imperfecta, sunt gropi pe strazi, te enervezi, te infurii, promiti, iti incalci promisiunile, alergi sa prinzi metroul, il pierzi, uiti ca la o anumita ora trebuia sa fii intr-un anumit loc.

si, cel mai important, iti promiti tie ca e ultima oara cand. dar incalci si promisiunea asta fiindca, nu-i asa, nimeni nu-i perfect. inarmat cu aceeasi scuza, dai la o parte tot ce-ai invatat in toti acesti ani sau, in orice caz, tot ce ti-ai promis ca o sa tii minte.

iti musti uneori limba, te enerveaza caldura, te enerveaza frigul. gasesti trei facturi neplatite, uitate in cutia postala. intr-o lume perfecta, facturile nu se platesc niciodata la timp. e un haos perfect, in care oamenii nu sunt niciodata aceiasi, niciodata la fel, un haos pe care tu il intelegi, dar pe care alti oameni nu l-ar putea pricepe nicicum. e o lume perfecta asa cum e ea, plina de imperfectiuni.

iei la intamplare o carte, o deschizi de la jumatate, bei cafeaua de ieri, te ascunzi de oameni intr-un apartament cu jaluzelele coborate pana la jumatate, dincolo soarele pare mai mult decat poti suporta in dupa-amiaza asta.

si praf, si trafic, si poate bulevardul magheru, oricum ar fi, oricata dezordine, e bine asa.