concluziile unei zile

"sa scrii ca sa te eliberezi e un caz clinic, nu literar" - doina rusti

despre lucrurile triste nu vorbim, de frica sa nu se ia. suntem gata sa compatimim, dar atat. despre lucrurile pe care nu le intelegem vom avea, cel mai adesea, o opinie. despre ceea ce doar ni se pare, vom emite zece teorii. uneori, vom fi plini de cruzime. alteori, plini de iubire.

ma bucur ca nu-mi propun sa fac literatura prin scris. scriu ca sa ma eliberez si atat. sa vad barna aceea din ochiul meu. sa nu fiu unul dintre oamenii care isi descriu, aratand cu degetul spre altii, propriile defecte, fara sa isi dea seama.

daca nu le vedem, cum le putem repara? atata galagie astazi, pentru nimic. de ce nu ne mai place linistea? ce incercam sa acoperim? de unde aceasta atractie pentru un zgomot artificial, un ras fals, exagerat, adesea rautacios? ne apropiem de limita patologicului, de ce nu stim sa ne oprim si sa fim mai cumpatati?

cu ce ne bucura barfa? cu ce ne umple sufletul? cu nimic. sunt momente in care as vrea sa pot disparea imediat de langa un om care incepe sa terfeleasca (ce cuvant urat, nu-i asa?) imaginea unei alte persoane.

"despre tine nu as putea spune niciodata asa ceva. cu tine nu as putea niciodata sa ma comport asa. nu, dar cu tine e altceva". cam asta e replica atunci cand incerci sa le explici de ce nu e bine, corect, cinstit, moral sa barfeasca. si poti fi sigur ca tu urmezi. fara nicio exceptie.

sa ne preocupam de noi si de ce vrem sa facem. e cel mai bun exercitiu pentru suflet. sa ne preocupe binele.