de-a uitarea

azi ne desprindem, uitam tot, stergem. ne ducem mana la inima si dam totul uitarii. n-a fost nimic, pe unii oameni parca nici nu i-am cunoscut vreodata.

nu-i un exercitiu placut, cui ii convine sa invoce o batranete inaintea varstei, un glas tremurat si-o inima slaba? nimanui, dar ne face uneori iubirea sa nu ne mai putem tine pe picioare.

obosesti sa mergi cu mana intinsa, pregatita sa-l prinda pe celalalt, obosesti pana cand incepi sa uiti voit. fortat. dureros. cert e ca incepi sa te indopi cu uitare fiindca altminteri doare de la o zi la alta, dor strafulgerarile astea, sperantele, sansele, nimicurile, firimiturile, duca-se.

te-ai speriat atunci si te sperii si acum si te-nteapa inima si nu mai vrei. fiindca inima nu-i facuta sa doara, e facuta sa creasca si sa bata cu dragoste, nu cu incrancenare. si nici de furie nu trebuie sa-i fie manat ritmul.

si cand obosesti, cand obosesti de-adevaratelea, oricat ar fi de dureros, alegi sa uiti. dar stii, stii si tu, ca pe oamenii aia i-ai cunoscut si te-au facut un om mai bun fiindca asa ai ales.

azi scutura-te de speranta ca lucrurile se vor intoarce din trecut, se vor orandui frumos in jurul tau si te vei trezi in amintirile de care acum nu te mai saturi.

uita-le fiindca inima ta o sa bata iar, doar ca mai intai trebuie sa te desprinzi si sa dai uitarii. iti garantez ca-n inima ta incape intreg universul chit ca tu simti acum ca ori nu mai e loc pentru nimeni, ori pentru un singur om.

e rau oricum, sa o inchizi asa, e rau si-o sa te doara. e un exercitiu iubirea si sa stii ca uneori se uita. si as vrea sa-ti spun ca vom trai o mie de ani, dar n-as baga mana in foc.

e o frumoasa zi cu ploaie, asa sa spui cand ploua mult si infinit. e o frumoasa zi cu ploaie.