băi, omule

am noroc de oameni faini. nu ştiu dacă e de la vara asta. nu ştiu dacă trebuie să mulţumesc cuiva. mie?! :)) nu. în mod sigur, nu. celorlalţi. că-mi acordă timp, că mă lasă în vieţile lor, că-n unele zile mă plac, că-n altele se hotărăsc să mă uite, că alţii nu se pot desprinde de mine, că unii mă iubesc aşa cum sunt, dar fix aşa cum sunt. că-mi suportă toate mărunţeniile. că uneori ne enervăm reciproc, dar niciodată atât de tare încât să ne rănim iremediabil. când faci o rană şi nu vrei s-o uiţi. că unii se pricep la asta. omule, uită. iartă. vindecă-te. aruncă ura. nu privi chiorâş. nu răni prin cuvinte. nu răni prin fapte. vine o vârstă la care nu mai ai răbdare. te simţi ca un bătrân trecut prin toate. şi poate că e mai bine aşa. vrei să-ţi fie bine şi-atât. şi, crede-mă, o să faci pe dracu-n paişpe să-ţi fie bine. o să înţelegi când o să faci asta. cu toată răbdarea din lume, fiindcă şi tu ai fost acolo, o să fugi când o să vezi că altcineva te poate răni sau te răneşte deja. nu mai stai să vezi până unde pot merge lucrurile. fugi şi punct.

aş vrea să scriu despre o seară frumoasă. adevărul e că am uitat puţin din ce credeam c-am învăţat. revenim. că doar semnele rămân, lecţiile. mai creşti un pic. şi  nu lăsa, omule, pe nimeni să te ţină pe loc.